Țeavă de oțeleste un tub lung, gol, folosit în mai multe scopuri diferite. Poate fi realizat în două moduri principale: fie sudate, fie fără probleme. Ambele metode încep cu oțel brut, care este modelat într -o formă cu care este mai ușor de lucrat. Apoi, este transformat înconductă de oțelfie întinzând oțelul într -un tub fără sudură, fie prin apăsarea marginilor împreună și le sudează. Primele metode de realizareconductă de oțelau apărut la începutul anilor 1800 și s -au dezvoltat în procesele moderne pe care le folosim astăzi. În fiecare an, milioane de tone deconductă de oțelsunt produse pentru că este atât de versatil și util.
Istoria conductei de oțel
Utilizarea timpurie a conductelor
Oamenii au folosit conducte de mii de ani. Una dintre primele utilizări a fost de către fermierii antici care au deviat apa de la pâraie spre câmpurile lor. Arheologii au descoperit că chinezii au folosit conducte de stuf pentru apă încă din 2000 î.Hr., alte civilizații antice au făcut conducte de lut. În primul secol d.Hr., Europa și -a construit primele conducte de plumb. În regiunile tropicale, tuburile de bambus transportau apă. Americanii timpurii chiar au folosit lemn: în 1652, primele lucrări de apă din Boston au folosit bușteni scobiți.
Nașterea conductei de oțel sudat
Dezvoltarea sudată modernăconductă de oțelA început la începutul anilor 1800. În 1815, William Murdock a inventat un sistem de lămpi de cărbune - și a avut nevoie de o modalitate de a muta gazul de cărbune în toată Londra. El a conectat butoaiele vechi de muschete într -o linie continuă, care a funcționat bine și a creat o nevoie de tuburi metalice lungi. Care a dat startul unei curse printre inventatori pentru a găsi modalități mai bune de a faceconductă de oțel.
În 1824, James Russell a brevetat o metodă timpurie care a făcut tuburile metalice rapid și ieftin. A încălzit o bandă de fier plat, a pliat marginile împreună cu un ciocan de picătură și le -a sudat. Țeava a fost terminată trecând printr -o canelură și o moară de rulare.
Dar metoda lui Russell a fost în curând înlocuită. În 1825, Cornelius Whitehouse a venit cu o cale mai bună, numită procesul de sudură Butt -. Acesta este fundamentul modului în care mai facemconductă de oțelastăzi. Metoda sa a încălzit foile de fier subțiri și le -a tras printr -o deschidere în formă de con -. Pe măsură ce metalul trecea, marginile se încolăceau pentru a forma un tub. Apoi marginile au fost sudate împreună.
Extinderea în Statele Unite
Prima fabrică care a utilizat acest proces în Statele Unite a fost deschisă în Philadelphia în 1832. De -a lungul timpului, metoda Whitehouse s -a îmbunătățit. O îmbunătățire majoră a venit în 1911, când John Moon a introdus metoda procesului continuu, care a lăsat fabricile să facăconductă de oțelîntr -un flux nesfârșit. Această idee s -a răspândit rapid prin industrie.
Creșterea țevii de oțel fără probleme
Evoluții timpurii
În timp ce tuburile sudate erau dezvoltate, producătorii aveau nevoie și de fără problemeconductă de oțel, care nu are o cusătură sudată. La început, s -au făcut conducte perfecte prin găurirea unei găuri printr -un cilindru solid de oțel. Acest proces a fost dezvoltat la sfârșitul anilor 1800 și a fost perfect pentru cadrele de biciclete, deoarece conductele erau ușoare, dar puternice. În 1895, s -a deschis prima plantă care a făcut tuburi perfecte. Pe măsură ce mașinile înlocuiau bicicletele, tuburile fără probleme erau încă necesare pentru liniile de benzină și petrol, mai ales că au fost descoperite câmpuri petroliere mai mari.
Tehnici de fabricație îmbunătățite
Încă din 1840, lucrătorii de fier ar putea face tuburi perfecte. O metodă a găurit o gaură într -o billet rotundă solidă, a încălzit -o și apoi a tras -o prin matrițe pentru a o întinde într -o țeavă. Dar acest lucru a fost complicat și a făcut adesea țevi inegale. În 1888, a fost brevetată o metodă mai bună, unde biletul a fost aruncat în jurul unui miez de cărămidă. După răcire, cărămida a fost îndepărtată, lăsând o gaură în mijloc. Ulterior, noile tehnici de rulare au înlocuit aceste metode mai vechi.
